Vreau sa v-o prezint pe Natalia.
Pe Natalia am cunoscut-o acum ceva vreme si ne-am
imprietenit. Avem cam aceeasi varsta, am trecut prin experiente asemanatoare si
avem cam aceleasi ganduri despre viata.
Pentru ca v-am promis mai demult ca o sa scriu
despre invidia la locul de munca (tare urat cuvantul asta), am ales sa va scriu
povestea Nataliei, care reflecta perfect tabloul.
Natalia isi cauta acum cativa ani un loc de munca si
l-a gasit printr-o cunostinta. Avea experienta si studiile necesare pentru
acest job, deci aceasta „cunostinta” nu a trebuit sa intervina foarte mult
pentru ca ea era mai mult decat potrivita pentru acel job.
La inceput, toate bune si frumoase, colegii erau
draguti, s-a integrat repede si isi facea treaba foarte bine.
Ei, de aici s-au schimbat lucrurile.
Avea aproximativ 12 colegi, dar munca ei cea mai
mare era in legatura directa cu alte doua persoane. O persoana cu un an mai
tanara, foarte bine pregatita, cu doua facultati si master, disciplinata,
ambitioasa si muncitoare. Cealalta persoana, o tanara doamna care nu isi arata
varsta, dar care era mai preocupata de propria persoana decat de munca. Pe scurt,
munca efectiva era facuta de Natalia si colega ei mai tanara.
O perioada nu a fost o problema pentru Natalia, atat
timp cat isi facea treaba ei si colabora frumos cu ceilalti.
Dar, a sosit momentul cand Natalia noastra a fost
promovata. Nu si-a dorit, dar sefii ei au fost foarte fermi si au decis ca
Natalia sa preia parte din management.
Si de aici povestea se schimba...
In prima faza au aparut barfele – „Cum de au
promovat-o pe asta? E ultima venita si prima promovata? Normal, a avut pile, se
da bine pe langa sefi....etc....”
Natalia a observat schimbarea de atitudine si mai
ales o mare ipocrizie din partea unor colegi, in special a colegei pe care ea o
aprecia cel mai mult si cu care ea lucra cel mai bine.
Nu a inteles
nici acum de ce aceasta invidie, ciuda si resentimente, cand ea nu a facut
altceva decat sa-si faca treaba foarte bine si a fost promovata pe buna
dreptate – lucru care s-a dovedit in timp, dar care nu a schimbat prea mult
parerea unor colegi.
Ce se intamplase de fapt?
Natalia a inteles dupa o vreme, desi i-a fost destul
de greu sa „supravietuiasca” demn situatiei ca nu ea era problema, ci
FRUSTRAREA celorlalti.
Pe de o parte, era de inteles ca cineva care are
doua facultati si master, sa aiba asteptari mai mari. Ceea ce nu a inteles
aceasta persoana, este ca nu Natalia era de vina pentru faptul ca ea nu fusese
promovata si ca de fapt ea merita mai mult.
Chiar daca imi place foarte mult psihologia, prefer
sa nu analizez foarte in amanunt cauzele frustrarii si resentimetelor aruncate
asupra Nataliei, ci sa va ofer SOLUTIA Nataliei, pe care o recomand cu caldura.
Natalia a incercat sa-i arate colegei sale
aprecierea sa sincera pentru ceea ce face si este. A implicat-o mai mult in
activitati importante alaturi de ea, ba mai mult, a reusit sa-i obtina o
promovare – pe buna dreptate.
Din pacate, nu a fost de ajuns. De fapt, EA ISI
DOREA LOCUL NATALIEI!
Pentru ca prietena mea a inteles acest lucru, a
adoptat o alta pozitie. Ce a facut efectiv?
A diminuat pauzele. Astfel, a redus momentele in
care toata lumea vorbea de toata lumea si a preferat sa se detaseze de zvonuri,
barfe, impresii etc.
A ales sa vorbeasca mai putin si sa faca mai mult.
A decis sa vorbeasca dechis, calm si ferm cu fiecare
coleg in parte fara sa tina seama de ceea ce se vorbea in spate.
Nu i-a fost deloc usor. S-a simtit indepartata,
ignorata, fara autoritate.
Apoi si-a dat seama ca „gura lumii nu o inchide
nimeni” si a lasat lucrurile sa evolueze de la sine.
Ce credeti ca s-a intamplat?
Cei care i-au dorit raul, s-au batut cu propriile
arme. Fiind preocupati mai mult de ceea ce face Natalia, de a o judeca si de a
o barfi, AU UITAT DE EI.
De fapt nu mai aveau timp sa-si indeplineasca
sarcinile serios si eficient, nu isi vedeau propriile greseli si isi ocupau
timpul de lucru cu ranchiuna si discutii inutile.
Si totul s-a intors impotriva lor!
Au inceput sa plece sau sa fie ajutati sa plece.
Si astfel au venit oameni noi, iar „raul” a fost
eliminat!
Mi-a placut detasarea Nataliei cand mi-a povestit si
am invatat de la ea ca sunt lucruri pe care nu le poti controla, de aceea vom
obosi repede si inutil daca vom incerca asta.
Natalia ar fi putut sa plece ea atunci cand
lucrurile nu mai erau la locul lor. Dar nu! Ea stia ca nu a gresit cu nimic si
nu are de ce sa plece, desi recunoaste ca nu i-a fost usor si ca a avut momente
cand a vrut sa se retraga.
Au ajutat-o foarte mult reusitele ei profesionale, admiratia si respectul sefilor si clientilor ei.
Imi place Natalia si pentru ca isi recunoaste
greselile si ca reuseste sa le indrepte. Este un om cu demnitate, care nu
poarta ranchiuna.
Este un om impacat cu sine si asta se vede! Si sunt
convinsa ca aceasta este cheia succesului ei.
Cu drag si respect,
Alina
